Suntem în permanentă căutare de oameni noi!

Da, suntem in permanentă căutare de oameni noi – serioşi şi responsabili. Ne-am creat cu greu un nume pe piaţa extrem de concurenţială de reparaţii, funcţionăm de peste 10 ani, cu o medie de 15-20 de oameni şi ştim cu toţii (mai ales cei cu experienţă) cât de greu este să fii cu adevarat corect cu clientul şi să lucrezi ieftin, dar să poţi plăti în acelaşi timp un salariu bun şi taxele la stat. În general, cele 4 elemente descrise mai sus reprezintă, cred eu, o misiune imposibilă în România. De aceea vrem permanent să ne înconjurăm de oameni care înţeleg şi apreciază acest fapt.

Haterii ar spune “aproape că-mi dau lacrimile”, dar propunerea mea este să-i lăsăm pe ei în pace şi să conştientizăm că întotdeauna adevăratul om de meserie (mecanic, tinichigiu, vopsitor, etc.), pe lângă calitatea serviciilor oferite, este şi un om corect, care niciodată nu va băga mâna în buzunarul clientului cu un deviz încărcat abuziv, profitând de lipsa de pricepere, sau păcălind patronul cu atâtea şi atâtea metode bine cunoscute în Romania. Vorbesc astfel după 28 de ani de muncă în domeniul auto şi 16 ani de condus service.

Căutăm aşadar oameni care pun suflet în munca lor, privind-o ca pe o pasiune, şi care au seriozitate şi onestitate în relaţia cu angajatorul şi clientul.

Ştiu, în România de azi se numără pe degete oamenii corecţi şi profesionişti în acest domeniu, dar noi suntem un colectiv de acest gen şi vrem să ne extindem echipa. Vino şi tu la noi, dacă eşti pe aceeaşi lungime de undă, performant în acest domeniu şi… banii nu vor fi o problemă!

Garantăm o atmosferă colegială, prietenească, dar şi un salariu peste media pieţei, având totodată bonusuri speciale pentru oamenii care reuşesc să menţină un standard decent de normă/calitate în activitatea lor.

Ghiţă Alexandru, Manager AUTOPORAND

Posturi disponibile

  • ŞEF SERVICE AUTO (MECANICĂ)

    Descrierea postului:

    • Conducerea eficientă a activităţilor şi echipei atelierului de Mecanică;
    • Ofertare către clienţi şi controlul încasării facturilor;
    • Menţinerea unui standard ridicat de calitate a serviciilor şi a relaţiei cu clienţii;
    • Promovarea serviciilor oferite de Autoporand;
    • Gestiunea stocului şi comenzilor de piese auto, dosare daună.

    Cerinţe:

    • Experienţă de minim 2 ani într-o poziţie similară;
    • Cunoştinţe tehnice avansate în domeniul reparaţiilor auto;
    • Experienţă în relaţii cu furnizorii de piese şi utilizarea de software specializat (de ex. TecDoc)
    • Permis de conducere categoria B;
    • Bun organizator şi planificator;
    • Seriozitate, amabilitate, orientare către client;
    • Studiile superioare reprezintă un avantaj.

    Oferta:

    • salariu atractiv, peste medie;
    • bonusuri de performanţă lunare;
    • posibilitate de dezvoltare profesională;
    • mediu de lucru dinamic, echipă tânără.

    Pentru a aplica, vă rugăm să trimiteţi CV cu poză pe adresa contact@autoporand.ro

  • VOPSITOR AUTO / PREGĂTITOR VOPSITORIE

  • ŞEF SERVICE AUTO (TINICHIGERIE-VOPSITORIE)

    Descrierea postului:

    • Conducerea eficientă a activităţilor şi echipei atelierului de Tinichigerie – Vopsitorie;
    • Ofertare către clienţi şi controlul încasării facturilor;
    • Menţinerea unui standard ridicat de calitate a serviciilor şi a relaţiei cu clienţii;
    • Promovarea serviciilor oferite de Autoporand;
    • Gestiunea stocului şi comenzilor de piese auto, dosare daună.

    Cerinţe:

    • Experienţă de minim 2 ani într-o poziţie similară;
    • Cunoştinţe tehnice avansate în domeniul reparaţiilor auto;
    • Experienţă în relaţii cu furnizorii de piese şi utilizarea de software specializat (de ex. TecDoc)
    • Permis de conducere categoria B;
    • Bun organizator şi planificator;
    • Seriozitate, amabilitate, orientare către client;
    • Studiile superioare reprezintă un avantaj.

    Oferta:

    • salariu atractiv, peste medie;
    • bonusuri de performanţă lunare;
    • posibilitate de dezvoltare profesională;
    • mediu de lucru dinamic, echipă tânără.

    Pentru a aplica, vă rugăm să trimiteţi CV cu poză pe adresa contact@autoporand.ro

  • RECEPŢIONER SERVICE AUTO

    Descrierea postului:

    • Raspunde cererilor clienţilor (telefonic sau direct), oferă informaţii adecvate, programeaza şi întâmpină clienţii la service;
    • Evaluează problemele şi estimează costurile de reparaţie;
    • Caută piesele de schimb potrivite şi lansează comenzi utilizând TecDoc sau similar;
    • Gestionare corespondenţă, prelucrarea şi organizarea documentelor;

    Cerinţe:

    • Cunoştinţe tehnice în domeniul reparaţiilor auto;
    • Experienţă în relaţii cu furnizorii de piese şi utilizarea de software specializat (de ex. TecDoc, Audatex);
    • Aspect fizic plăcut;
    • Seriozitate, amabilitate, orientare către client;
    • Studiile superioare reprezintă un avantaj.

    Oferta:

    • salariu atractiv, peste medie;
    • bonusuri de performanţă lunare;
    • posibilitate de dezvoltare profesională;
    • mediu de lucru dinamic, echipă tânără.

    Pentru a aplica, vă rugăm să trimiteţi CV cu poză pe adresa contact@autoporand.ro

  • OPERATOR CĂUTARE PIESE AUTO

    Descrierea postului:

    • Evaluează problemele şi estimează costurile de reparaţie;
    • Caută piesele de schimb potrivite şi lansează comenzi utilizând TecDoc sau similar;

    Cerinţe:

    • Capacitate mare de concentrare, atenţie sporită la detalii;
    • Cunoştinţe avansate de operare pe calculator;
    • Persoană activă, rapiditate în gândire şi operare;
    • Cunoaşterea domeniului reparaţiilor auto, pasiune pentru maşini.

    Oferta:

    • salariu atractiv, peste medie;
    • bonusuri de performanţă lunare
    • posibilitate de dezvoltare profesională
    • mediu de lucru dinamic, echipă tânără

    Pentru a aplica, vă rugăm să trimiteţi CV cu poză pe adresa contact@autoporand.ro